Neoton 1 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Prospect Neoton 1 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Producator: ADDENDA PHARMACEUTICALS S.R.L.

Clasa ATC: terapia cordului, alte medicamente pentru afecţiuni cardiace, combinaţii, codul

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6986/2014/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Neoton 1 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine creatin fosfat de sodiu 1 g.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Pulbere cristalină de culoare albă pentru soluţie perfuzabilă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Cardioprotector în chirurgia cardiacă, prin adăugare în soluţia cardioplegică.

Tulburări ale metabolismului miocardului, în condiţii de ischemie.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată este de 1 g creatin fosfat de sodiu (un flacon Neoton) de 1-2 ori pe zi, în funcţie de indicaţie,

administrată în perfuzie intravenoasă timp de 35 – 45 minute.

Soluţie cardioplegică: pentru protecţia miocardului în timpul intervenţiei chirurgicale, se adaugă 10 mmol/l

creatin fosfat de sodiu, la soluţia cardioplegică standard.

Copii şi adolescenţi

Farmacocinetica Neoton nu a fost studiată la copii. În orice caz, produsul a fost utilizat la nou-născuţi şi la

copii (cu vârsta cuprinsă între 9 zile şi 13 ani) în timpul intervenţiilor cardiace la o concentraţie de 10 mmol/l

adăugată la soluţia cardioplegică standard şi a fost bine tolerată.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la creatin fosfat de sodiu.

Insuficienţă renală cronică, când sunt utilizate doze mari (5 – 10 g creatin fosfat de sodiu pe zi).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Administrarea intravenoasă rapidă a unor doze mai mari de 1 g creatin fosfat de sodiu, pot determina

hipotensiune arterială.

Administrarea unor doze mari de Neoton (5 – 10 g creatin fosfat de sodiu pe zi) determină captarea unor

cantităţi mari de fosfat, cu interferarea metabolismului calciului şi secreţiei hormonilor implicaţi în

homeostazie, reglarea funcţiei renale şi a metabolismului purinelor.

Dozele mari trebuie utilizate exclusiv la pacienţi selectaţi şi pentru o scurtă perioadă de timp.

Medicamentul conține sodiu.

Acest medicament conține 180 mg sodiu pe unitate dozată, echivalent cu 9% din doza maximă zilnică

recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Neoton poate fi administrat numai cand e strict necesar şi sub control medical direct şi numai dacă potenţialul

beneficiu al mamei este mai mare decat potenţialul risc al fătului.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Neoton nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţii de hipersensibilitate pot apărea în urma administrării de Neoton, deoarece poate exista sensibilitate

individuală la substanţa activă.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite

monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt

rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui

detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din

România:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

e-mail: [email protected].

Website: www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Nu există antidot specific. Tratamentul simptomatic poate fi avut în vedere.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: terapia cordului, alte medicamente pentru afecţiuni cardiace, combinaţii, codul

ATC: C01EB06.

Mecanism de acţiune

Creatin fosfatul de sodiu are un rol fundamental în mecanismul energetic al contracţiei musculare.

El acţionează ca o rezervă energetică la nivelul miocardului şi musculaturii striate şi este utilizat pentru

resinteza ATP-ului, a cărui hidroliză eliberează energia necesară procesului contractil actinomiozinic.

O eliberare insuficientă de energie datorată încetinirii proceselor oxidative, este una dintre cauzele principale

ale apariţiei şi progresiei distrugerilor celulei miocardice. Un nivel necorespunzător de creatin fosfat de sodiu

se manifestă clinic prin scăderea forţei de contracţie şi a capacităţii de refacere funcţională a inimii.

De fapt, în afecţiunile miocardice există o strânsă corelaţie între cantitatea compuşilor fosforilaţi macroergici

celulari, durata de viaţă a celulelor miocardice şi capacitatea de refacere a funcţiei contractile.

Conservarea compuşilor fosforilaţi macroergici reprezintă deci, o etapă primară a tuturor metodelor utilizate

pentru limitarea leziunilor miocardice şi constituie baza protecţiei metabolice a inimii.

Efecte farmacodinamice

Experimentele de cardioplegie la animale şi om, au demonstrat rolul creatin fosfatului de sodiu şi capacitatea

lui de protecţie a miocardului.

Testele farmacologice demonstrează că:

  • Pre-tratamentul cu creatin fosfatul de sodiu administrat intramuscular determină protecţie dependentă de doză

împotriva diferitelor boli miocardice induse de:

  • izoprenalină la şobolan şi porumbel,
  • tiroxină la şobolan,
  • emetină la cobai,
  • p-nitrofenol la şobolan,
  • efort la şobolan.
  • Creatin fosfatul de sodiu exercită un efect inotrop pozitiv pe inima izolată de broască, şobolan şi cobai şi pe

auriculii cobaiului. Acest efect este evident în condiţii hipodinamice datorită glucozei, deficitului de Ca 2+ sau

supradozajului de K+.

  • Creatin fosfatul de sodiu antagonizează efectul inotrop negativ indus de anoxie, pe atriul izolat la cobai.
  • Adăugarea de creatin fosfat de sodiu la soluţii cardioplegice, îmbunătăţeşte protecţia miocardului, observaţii

făcute pe multe modele experimantale atât in vivo cît şi pe organe izolate:

  • perfuziile cu soluţii cardioplegice suplimentate cu creatin fosfat de sodiu în condiţii de normotermie şi

hipotermice determină protecţie împotriva leziunilor ischemice la inima de şobolan în caz de by-pass cardio-

pulmonar şi oprire ischemică. Acest efect este adăugat la cel al K, Mg şi procainei, şi este optim la o

concentraţie de 10 mmol/l creatin fosfat de sodiu.

  • pe inima izolată şi funcţională, în timpul ischemiei regionale (ligaturarea ramurii descendente anterioare a

arterei stângi coronariene pentru 15 minute), perfuzarea preischemică a 10 mmol/l creatin fosfat de sodiu

determină protecţie împotriva aritmiei datorate reperfuzării.

  • la câine atât in vivo cât şi pe inimi normale şi inimi izolate, hipertrofice, după oprirea cardiacă cu soluţii

hipertone de potasiu, perfuziile cu soluţii cardioplegice îmbunătăţite cu creatin fosfat de sodiu au un efect

protector, demonstrat prin diminuarea degradării ATP-ului şi creatin fosfatului de sodiu, menţinerea structurii

mitocondriale şi a sarcolemei aşa cum s-a demonstrat la microscopul electronic, o mai bună recuperare a

funcţiei şi diminuarea aritmiilor de reperfuzie pe terminaţiile comprimate.

  • o mai bună protecţie miocardică a urmat după adăugarea creatin fosfatului de sodiu în soluţia cardioplegică,

acest fapt fiind raportat in vivo pe inima de porc în by-pass cardiopulmonar.

  • Creatin fosfatul de sodiu determină protecţie în infarctul experimental şi aritmiile produse de ocluziile

coronariene:

  • la câine, în timpul infarctului experimental produs prin obturarea arterei circumflexe, creatin fosfatul de sodiu

(200 mg/kg in bolus, urmat de 5 mg/kg şi min intravenos) stabilizează valorile parametrilor hemodinamici,

previne declinul funcţiei cardiace în timpul ischemiei, exercită un efect antiaritmic şi antifibrilator şi limitează

extinderea ariei infarctate.

  • în cazul unei obstrucţii coronariene acute la şobolan, creatin fosfatul de sodiu scade incidenţa şi durata

fibrilaţiilor ventriculare.

  • administrarea în perfuzie intravenoasă de creatin fosfat de sodiu diminuă aria infarctată după obstrucţie

coronariană la iepure şi pisică.

  • Acţiunea cardioprotectoare a creatin fosfatului de sodiu este legată de stabilizarea sarcolemei, de păstrarea

concentraţiei de adenin nucleotide prin inhibarea catabolismului enzimatic al nucleotidelor, inhibarea

degradării de fosfolipaze în miocardul ischemic şi posibila ameliorare a microcirculaţiei în aria ischemică prin

inhibarea agregării plachetare indusă de ADP.

Eficacitate şi siguranţă clinică

Rolul tratamentului cu creatin fosfat de sodiu în cardiologie este considerabil documentat. Câteva studii

experimentale au arătat efectul protector al acestei molecule în condiţii de ischemie şi aritmie la fel ca şi

capacitatea de îmbunătăţire a reechilibrării biochimice, electrice şi contracile a ţesutului cardiac după perioade

de ischemie.

Utilizarea raţională a creatin fosfatului de sodiu în cardiologia clinică este bazată pe capacitatea dovedită de a

îmbunătăţi toleranţa şa exerciţii, reduce fenomenele de aritmie, ameliorează eficacitatea contacţiei miocardului

şi scade semnele electrocardiografice şi simptomele clinice ale ischemiei şi ale insuficienţei cardiace.

Aceste efecte au fost în mod cert confirmate de numeroasele studii efectuate în comparaţie cu tratamentul

convenţional fără creatin fosfat.

Utilizarea creatin fosfatului prin adăugare în soluţia cardioplegică, este bazată pe eficienţa în îmbunătăţirea

refacerii potenţialului electric şi a funcţiei contractile a miocardului la sfarşitul perioadei de ischemie după

declamparea aortei aşa cum a fost pe scară largă dovedită în urma evaluărilor experimentale şi clinice din

centrele de chirurgie cardiacă din Italia, Anglia, Rusia şi Suedia.

Mai mult, studiile clinice effectuate pe pacienţi cu hipotrofie musculară şi pe pacienţi sănătoşi, sugerează că

utilizarea de creatin fosfat este capabilă să îmbunătăţească funcţia musculară şi respectiv şi să restabilească

tonotrofismul şi creşte performanţele.

Mai mult de 2500 pacienţi au fost trataţi cu Neoton în cadrul studiilor controlate: în completarea rezultatelor

favorabile din punct de vedere al eficienţei clinice, aceste studii documentează o tolerabilitate sistemică

excelentă a Neoton, aşa cum confirmă datele post-marketing de supraveghere.

Efectele adverse ale adăugării de creatin fosfat de sodiu au fost raportate anecdotic şi în literatura de

specialitate.

Pentru a evalua siguranţa, eşantionul de pacienţi utilizat a provenit atât din studiile de tolerabilitate cât şi din

cele de eficacitate.

Adăugarea creatin fosfatului de sodiu la soluţia cardioplegică nu favorizează apariţia efectelor adverse în nici

un fel.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea intravenoasă la iepure, creatin fosfatul de sodiu rămâne în circulaţie în forma sa activă şi

în cantităţi descrescătoare pentru 30 de minute. Încă o dată, există o creştere de ATP în sânge (concentraţia

plasmatică maximă: + 24%), cu o revenire la normal după 300 de minute.

La om, administrarea intravenoasă de creatin fosfat de sodiu are un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin

eliminare de 0,09-0,2 ore.

După 40 de minute de la administrarea în perfuzie intravenoasă a 5 g de creatin fosfat de sodiu, concentraţiile

plasmatice ale creatin fosfatului de sodiu scad sub 5 nmol/ml. După 40 de minute de la administrarea în

perfuzie intravenoasă a 10 g de creatin fosfat de sodiu, se obţin concentraţii plasmatice ale creatin fosfatului

de sodiu scad de 10 nmol/ml.

Copii şi adolescenţi

Farmacocinetica Neoton nu a fost studiată la copii. În orice caz, produsul a fost utilizat la nou-născuţi şi la

copii (cu vârsta cuprinsă între 9 zile şi 13 ani) în timpul chirurgiei cardio-vasculare la o concentraţie de

10mmol/l utilizată în soluţia cardioplegică şi a fost bine tolerată.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Tratamentul cu creatin fosfat de sodiu ca protector şi în afecţiuni acute a demonstrat absenţa toxicităţii la

animalele testate.

Medicamentul nu a evidenţiat efecte teratogene.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Fără excipienți.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră cu 1 g pulbere.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

A se dezinfecta dopul de cauciuc al flaconului înainte de utilizare.

A se dizolva conținutul în 50 ml apă pentru preparate injectabile.

Soluţia reconstituită se administrează imediat după preparare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ADDENDA PHARMACEUTICALS S.R.L.

Strada Clucerul Udricani, Nr. 18, Etaj 4

Sector 3, București, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

6986/2014/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Octombrie 2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2024

Cuprins RCP Neoton 1 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Pentru acest medicament nu am identificat inca si alte medicamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica (clasa ATC)
Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.